Sorry

                                       

Calea cea mai simplă nu e întotdeauna cea mai bună

      

Eu din firea mea iert uşor. Nu pot sta foarte mult timp supărată pe cineva, nu pot urî, ba mai mult, am tendinţa de a mă pune în locul celuilalt şi de a-i găsi scuze. Dacă este vorba de un lucru minor, nici nu mai aştept ceva de la cel care mi-a greşit, însă dacă a făcut ceva care mi-a afectat sau mi-ar fi putut afecta viaţa, atunci mă aştept să mi se ceară scuze şi să mi se ofere nişte explicaţii.

Din păcate observ că se preferă atitudinea “nu am făcut nimic, nu ştiu”, adică fuga de responsabilitate. Din motive precum aroganţă, ruşine, teamă, se alege calea cea mai “simplă”, de evitare, în loc de comunicare şi rezolvare a conflictului. Unii preferă să se ascundă, să lase capul jos, să se prefacă că nu s-a întâmplat nimic, doar, doar, vor trece neobservaţi. Şi stau şi trăiesc aşa, cu un ghimpe în inimă, sperând să treacă tot şi să nu fie necesar să dea explicaţii.

Bineînţeles că am întâlnit această atitudine la prieteni, că doar nu degeaba e vorba “Fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă păzesc singur”. Când nici nu te aştepţi, vine acea persoană în care ai mare încredere (sau măcar nişte aşteptări) şi te loveşte în spate de nici nu ştii ce s-a întâmplat. Şi aşa descoperi tu cât de repede te vinde aceasta.

Mie una nu-mi place să trăiesc cu regrete, de aceea voi alege mereu sa spun ce am de spus. Dacă am greşit cuiva şi nu mi-am dat seama, prefer să vină să mi se ceară socoteală. Dacă sunt conştientă de greşeală, mă duc eu şi-mi cer scuze. Aşa mi se pare cel mai bine.Acum imi pare rau ca nu mi s-a cerut socoteala la timp,imprumutasem niste bani de la o colega,uitasem complet de ei,ca trebuie sa-i intorc si vineri la scoala m-am simtit prost cind asa printre altele acea fata mi-a amintit intr-un mod mai neplacut ca-i datorez (20 lei).Ok,sunt vinovata,ca sunt o uituca.D.Iordachi,imi cer scuze ca am uitat.